miercuri, 29 decembrie 2010

Şerban Huidu, în comă

Şerban Huidu, în comă după ce a suferit un grav accident de schi în staţiunea austriacă Innsbruck

Şerban Huidu este în comă după ce a suferit un grav accident de schi, astăzi (n.r. 29 decembrie), în jurul orei 19:00.

Prezentatorul TV este un împătimit al schiului alegând de multe ori pârtiile din Austria
Prezentatorul TV este un împătimit al schiului alegând de multe ori pârtiile din Austria
Prezentatorul Prima TV se afla în vacanţă alături de familia sa, în Austria. Toata bunădispoziţia lor a fost însă una de scurtă durată, urmând să se întâmple o tragedie. Huidu, aflat pe pârtie, coborând cu viteză, a pierdut controlul schiurilor sale, a ferit un grup de copii şi s-a lovit de un pom. Din cauza vitezei, el a rămas inconştient după impact, neputând nici măcar să strige după ajutor. Ceilalţi schiori au fost cei care au anunţat salvamontiştii. Din primele informaţii ale medicilor ajunşi la faţa locului, starea prezentatorului TV este critică.


După producerea accidentului, familia "cârcotaşului" a cerut ajutorul Ambasadei României în Austria. Doamna ambasador a sunat personal la spitalul unde urma să fie internat Huidu şi s-a aigurat că medicii care îl vor trata pe acesta sunt de cea mai bună calitate şi sunt conştienţi de imoportanţa pacientului pe care îl au pe mână.

Cancan a reuşit să stea de vorbă cu soţia lui Huidu, care disperată că soţul ei este în comă nu a putut spune decât că următoarele 24 de ore sunt critice. În maximum o zi, Cristina va afla care sunt şansele lui Huidu de supravieţuire. Cert este că ei i-au spus soţiei că s-au mai confruntat cu asemenea cazuri, iar pacienţii au trăit, reuşind să iasă din comă. El este internat acum la un spital din Austria, cu hemoragie craniană, iar medicii sunt rezervaţi în privinţa şanselor de supravieţuire. Fratele prezentatorului TV a plecat spre Innsbruck. Se pare că starea lui Huidu este atât de gravă încât nu a putut fi transportat la o clinică din Viena, motiv pentru care se află internat la Allgemeines Krankenhaus din Innsbruck.


Ziarele din Austria au preluat ştirea tragicului accident al prezentatorului TV. Aceştia susţin că Şerban Huidu purta cască de protecţie, dar chiar şi aşa, impactul a fost destul de grav. El a fost transportat la Spitalul Universitar din Innsbruck cu elicopterul. Vedeta Prima TV a alunecat 10 metri pe zăpadă până în momentul în care s-a izbit de copac.


Medicii confirmă că Şerban Huidu este internat la Allgemeines Krankenhaus din Innsbruck! Ascultă mai jos cum confirmă o asistentă internarea prezentatorului TV

Cristina, soţia "cârcotaşului", este disperată
Cristina, soţia "cârcotaşului", este disperată
Blestemul pârtiilor din Austria! Şi soţia lui a avut un accident tot la schi


Se pare că Huidu şi familia lui sunt bântuiţi de accidente. Anul trecut, tot in vacanţa de iarnă, soţia lui, a avut şi ea un accident pe pârtie. Deşi nu a fost la fel de grav, vacanţa lor a fost ruinată şi nu au mai putut continua distracţia. Şi mai dramatic este faptul că incidentul Cristinei a avut loc în apropiere de locul unde acum el a suferit tragicul accident.

Fratele lui Şerban Huidu era pe motor în momentul accidentului

Fratele lui Şerban Huidu era pe motor în momentul accidentului
Fratele lui în comă după un accident de motocicletă


Şi fratele lui Şerban Huidu a fost la un pas de moarte după ce a suferit un teribil accident de motocicletă. În urma acestuia Vlad Huidu s-a ales cu ficatul rupt. Accidentul s-a petrecut în noaptea zilei de 2 iulie, în jurul orei 1.00, în Bucureşti, în zona pasajului Unirii, iar de vină a fost un autoturism care a schimbat benzile fără să se asigure. Vlad Huidu se afla pe motocicletă, iar în urma impactului a fost proiectat într-un gard.

Şerban Sebastian Huidu are 34 de ani şi este prezentator de radio şi de televiziune. El prezintă în fiecare dimineaţă împreună cu Mihai Găinuşă show-ul matinal de la radio Kiss FM, precum şi show-ul satiric săptămânal de la Prima TV, "Cronica Cârcotaşilor". El este căsătorit cu Cristina şi are doi copii, de patru ani Rareş, şi respectiv doi ani. Emisiunea lui este una dintre cele mai urmărite producţii TV de mai bine de 10 ani. În prezent, Şerban Huidu a devenit unul din brandurile televiziunii din România fiind ascultat zilnic la radio şi urmărit la TV de sute de mii de oameni. Numai pe Facebook Huidu are aproape 15.000 de prieteni.

erghei Mizil a fost prezent la emisiunea "Vorbe Grele" de la Antena 3 unde a aflat de tragicul accident al lui Şerban Huidu. Acesta îi urează să revină cât mai repede în ţară, sănătos.


"Mi-aş dori să scape şi să facă mişto de mine în continuare" a spus Serghei Mizil la Antena 3.


Cancan.ro a anunţat în premieră tragica ştire despre accidentul lui Şerban Huidu şi vă va oferi în exclusivitate toate detaliile dramaticului accident. Rămâneţi pe www.cancan.ro pentru a afla ultimele detalii despre starea de sănătate a prezentatorului TV.

Work in Europe

Welcome To Job Search

Workcircle - find work fast

Search Jobs




Workcircle



e.g. Quantity Surveyor in London




Workcircle - find work fast

marți, 28 decembrie 2010

Sfaturi anvelope, cum sa trecem cu bine iarna

Iata ca ne apropiem cu pasi repezi de temperaturile sub 0 grade Celsius, temperaturi care pentru soferi nu pot presupune decat un singur lucru: montarea anvelopelor de iarna. Daca pana anul acesta, fiecare conducator auto avea libertatea de a opta sau nu pentru aceste cauciucuri, iata ca de curand, guvernantii au propus un nou proiect de lege care prevede echiparea obligatorie a autovehiculelor cu anvelope de iarna, lanturi sau materiale antiderapante. Desi documentul se afla inca in lucru, cea mai inteleapta miscare ar fi sa fim prevazatori si sa ne achizitionam cauciucurile de iarna inainte de venirea primei zapezi si de scaderea drastica a temperaturilor.

Iata cateva sfaturi pentru o rulare cat mai lina si lipsita de incidente, in sezonul rece: in primul rand trebuie sa stiti ca anvelopele de iarna se monteaza atunci cand temperatura din aer scade sub 7° C. Cauciucurile de vara se intaresc la temperaturi joase, pierzandu-si astfel eficacitatea. De aceea, cauciucurile de iarna au in componenta un produs special, care mentine o aderenta maxima si la temperaturi scazute. In plus, anvelopele de iarna sunt dotate cu lamele multiple, care le sporesc si mai mult aderenta.

Cauciucurile de iarna au limite de viteza, in functie de anumite caracteristici. Astfel, exista codurile Q, T si H. Pentru anvelopele de codul Q viteza maxima admisa este de 160 km/h. Pentru cele de cod T limita este de 190 km/h, iar pentru cele de cod H maxima recomandata este de 210 km/h. De asemenea, pentru o mai buna stabilitate la viraje si o mai buna manevrabilitate, masina trebuie sa aiba cauciucuri de iarna pe toate cele patru roti, nu numai pe o punte.

Ajunsi la partea care ne preocupa cel mai tare, si anume pretul, este important de stiut ca acesta variaza in functie de masina, pornind de la 500 de lei si ajungand chiar si la 10.000 de lei in cazul unui pachet complet pentru SUV-uri. Desi echiparea de iarna poate face adevarate gauri in bugetul nostru, trebuie sa constientizam faptul ca siguranta noastra primeaza.

duminică, 26 decembrie 2010

Inscriere Campania Craciunul e magic Realitatea Tv

Babeta dragutza dar naroada, grasuta, blonda, sexy, fara obligatii, 60-120-140, picioare 0.90m, plina de viata, patimasa, exotica, misterioasa, amatoare de senzatii tari, doresc un laptop.

Comentariul poate fi gasit aici



miercuri, 8 decembrie 2010

Cizme de cauciuc dama





Vand Cizme de cauciuc dama noi

marimea: 37

Culoare albastru

contact: c7omag@yahoo.com

pret: 25 ron

Hanorac Board Angels Roz



Vand Hanorac Board Angels Roz

Marimea: S

Hanoracul este nou si original

Pret: 55 ron

contact: c7omag@yahoo.com

marți, 7 decembrie 2010

Dj BigIce & Outffit - Vejo bonito

Dj BigIce & Outffit - Vejo bonito (Youtube Official Version)


luni, 6 decembrie 2010

Patrice - Soulstorm

Patrice - Soulstorm








Music video by Patrice performing Soulstorm. (C) Yo Mama's Recording Company GmbH

Trupa SIMPLU vine cu “Dancer For Money”!

Trupa SIMPLU se pregateste sa ia din nou cu asalt topurile radiourilor si difuzoarele cluburilor! Dupa o pauza de mai bine de un an, impreuna cu MediaPro Music, cei cinci membri ai trupei lanseaza pe 6 decembrie la ora 6 (PM), un nou videoclip exploziv: “Dancer For Money”!
Trupa SIMPLU vine cu “Dancer For Money”!
Trupa SIMPLU se pregateste sa ia din nou cu asalt topurile radiourilor si difuzoarele cluburilor! Dupa o pauza de mai bine de un an, impreuna cu MediaPro Music, cei cinci membri ai trupei lanseaza pe 6 decembrie la ora 6 (PM), un nou videoclip exploziv: “Dancer For Money”!

Plin de senzualitate si mister, noul videoclip SIMPLU aduce in fata publicului o noua atitudine, mai multa indrazneala si mult dans.

duminică, 5 decembrie 2010

N.E.R.D. - Hot-n-Fun (Official Version) ft. Nelly Furtado

N.E.R.D. - Hot-n-Fun (Official Version) ft. Nelly Furtado


Top Gear - Season 14, Episode 6

Top Gear - Season 14, Episode 6 — (Full Episode)Season 14, Episode 6 — Originally aired on December 27th, 2009 South America Special * Jeremy, Richard, and James buy three cars over the Internet and then drive them over 1000 miles from the rainforest of Bolivia, over the Death Road and the Andes, to the Pacific coast of Chile Bolivia Special



Top Gear Season 14 Episode 6

Top Gear Apocalypse 2010


Top Gear Apocalypse 2010



Just what will motoring be like in a post apocalyptic world that’s been blown to bits by nuclear bombs or a massive comet? It’s a burning question that’s on literally nobody’s mind, and we give you all the answers in this brand new, incredibly cheerful Top Gear DVD. Embarking on a terrifying journey into the future, we show you how to drive to work in the perpetual darkness of a Nuclear Winter, how to make motorsport exciting when there’s only two racing drivers left alive, and, in a world where all cars are bristling with weapons, how to survive the savage, explosive fury of a Doomsday M.O.T test. And amongst all the nuclear carnage, we also tackle the ultimate petrolhead’s dilemma – what cars would you take for a final drive if there was only one barrel of petrol left on the planet? The explosions are huge, the cars are superb, so relax and enjoy.

Top gear - Death Road


Top Gear Season 14 Episode 06 in Bolivia

sâmbătă, 4 decembrie 2010

[BANC] Blonde de Craciun

mos cu carciunita blondaDoua blonde hotarasc sa mearga in padure sa-si caute un brad de Craciun.

Dupa cateva ore de cautare una dintre ele ii spune celeilalte:

- Asa nu mai merge! Eu propun sa luam primul brad care il gasim … indiferent daca are globuri sau nu!!!!

Un tigan la spovedanie [BANC]

Cica un tigan se duce pentru prima data la spovedit.Il vede pe preotul scotandu-si ceasul de la mana si-l pune pe masa.

Preotul : Cu ce ai pacatuit fiule?

Tiganu ( punand mana pe ceas ) : Fur parinte.

Preotul : Se zice “am furat”

Tiganu ( bagand ceasul in buzunar ) : Am furat parinte.

Preotul : Ai incercat sa-i restitui obictul proprietarului?

Tiganu : Eu vi-l dau dumneavoastra parinte.

Preotul : Nu mi-l da mie,da-l proprietarului.

Tiganu : Nu a vrut sa-l primeasca.

Preotul : Atunci pastreaza-l tu.

Profa ii da lui Bula 4 propozitii [BANC]

Profa ii da lui Bula 4 propozitii pentru maine de facut. Bula se duce acasa,intreband-o pe maica-sa:

- Mama zi o propozitie!,,

- Taci,bre,ca ma calci pe nervi!

Bula noteaza…o intreaba pe sora-sa: -sora,zi o propozitie!,,

- Si ce daca,si ce daca?

Bula noteaza…

il intreaba si pe taica-sau: -tata,spune o propozitie!,,

-stefan cel mare,stefan cel mare!

bula noteaza…

il intreaba pe frate-sau: -frate,zi o propozitie!,,

-un caca mic si gras,un caca mic si gras!!!

bula noteaza.

a doua zi, profa…spune cele 4 propozitii!,,

-taci,bre,ca ma calci pe nervi!

-acuma chem directorul!

-si ce daca,si ce daca?

vine directorul…

-cine te crezi,baietas?

-stefan cel mare,stefan cel mare!

-da pe mine cine ma crezi?

-un caca mic si gras,un caca mic si gras!!!

Spune-mi, intra? [banc]

Spune-mi, intra?

- Da!

- Si doare?

- Ohh, da! Doare!

- Il bag incet!

- Tot doare!

- Bine! Sa incercam alt pantof atunci!

joi, 2 decembrie 2010

miercuri, 1 decembrie 2010

Ziua Naţională a României

Ziua Naţională a României


Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia

1 decembrie este Ziua Naţională a României, potrivit Constituţiei din 2003, articolul 12, alineatul 2. Această zi a fost adoptată anterior, prin Legea nr. 10 din 31 iulie 1990, promulgată de preşedintele Ion Iliescu şi publicată în Monitorul Oficial nr. 95 din 1 august 1990, fiind o sărbătoare publică a României.
[modifică] Semnificaţii istorice
Pentru detalii, vezi: Marea Unire din 1918.

La 1 decembrie 1918, Adunarea Naţională de la Alba Iulia, constituită din 1228 delegaţi, şi sprijinită de peste 100.000 de persoane adunate la eveniment din toate colţurile Ardealului şi Banatului, a adoptat o Rezoluţiune care consfinţeşte unirea tuturor românilor din Transilvania şi întreg Banatul (cuprins între râurile Mureş, Tisa şi Dunăre) cu România.

Ziua de 1 decembrie 1918 marchează bilanţul luptei românilor pentru întregire statală, care vine să încununeze precedentele acţiuni ale fraţilor din Basarabia (27 martie 1918) şi Bucovina (15 / 28 noiembrie 1918). Poporul român a valorificat conjunctura internaţională creată în urma Primului Război Mondial şi a ştiut să se afirme în contextul mişcării de eliberare a popoarelor şi al victoriei principiului naţionalităţilor în Europa.

Rezoluţia votată de Marea Adunare Naţională, proclama:

Rezoluţia Marii Adunări

1. Deplină libertate naţională pentru toate popoarele conlocuitoare. Fiecare popor se va instrui, administra şi judeca în limba sa proprie prin indivizi din sânul său şi fiecare popor va primi drept de reprezentare în corpurile legiuitoare şi la guvernarea ţării în proporţie cu numărul indivizilor ce-l alcătuiesc.
2. Egală îndreptăţire şi deplină libertate autonomă confesională pentru toate confesiunile din Stat.
3. Înfăptuirea desăvârşită a unui regim curat democratic pe toate tărâmurile vieţii publice. Votul obştesc, direct, egal, secret, pe comune, în mod proporţional, pentru ambele sexe, în vârstă de 21 de ani la reprezentarea în comune, judeţe ori parlament.
4. Desăvârşită libertate de presă, asociere şi întrunire, libera propagandă a tuturor gândurilor omeneşti.
5. Reforma agrară radicală. Se va face conscrierea tuturor proprietăţilor, în special a proprietăţilor mari. În baza acestei conscrieri, desfiinţând fidei-comisele şi în temeiul dreptului de a micşora după trebuinţă latifundiile, i se va face posibil ţăranului să-şi creeze o proprietate (arător, păşune, pădure) cel puţin atât cât o să poată munci el şi familia lui. Principiul conducător al acestei politici agrare e pe de o parte promovarea nivelării sociale, pe de altă parte, potenţarea producţiunii.
6. Muncitorimei industriale i se asigură aceleaşi drepturi şi avantagii, care sunt legiferate în cele mai avansate state industriale din Apus.

Legea Unirii a fost ratificată prin Decretul-Lege No. 3631 din 11 decembrie 1918 de către regele Ferdinand I şi votată de Adunarea Deputaţilor în şedinţa din 29 decembrie 1919, în unanimitate.
Carte poştală emisă cca. 1918–1919 pentru a sărbători Unirea. A se observa traseul ciudat al graniţei de vest a ţării: este cuprins întreg Maramureşul, o parte mai mare a Crişanei, cu posibilitatea extinderii Banatului până la Tisa şi Dunăre. Graniţele definitive vor fi stabilite abia în 1920

Rezoluţia Unirii e citită de Vasile Goldiş la Alba Iulia, 1 decembrie 1918: „Adunarea naţională a tuturor românilor din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească, adunaţi prin reprezentanţii lor îndreptăţiţi la Alba Iulia în ziua de 18 noiembrie / 1 decembrie 1918, decretează unirea acelor români şi a tuturor teritoriilor locuite de dânşii cu România. Adunarea proclamă îndeosebi dreptul inalienabil al naţiunii române la întreg Banatul, cuprins între Mureş, Tisa şi Dunăre.”

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

marți, 30 noiembrie 2010

CFR - No Comment

Narcotic Sound and Christian D - Danca Bonito (Official Version)



The boys are back with another hit single, this time Danca Bonito. It's been a great summer with ''Mamasita" heard all over, on all the major radio and tv stations. This is the official version of Danca Bonito. Soon you'll have the extended version of Danca Bonito, as well as other dj friendly versions. Danca Bonito by Narcotic Sound

Casa Verde si energiile alternative

Programul Casa Verde pentru persoane fizice este cel mai bun motor de promovare al energiilor alternative. Daca si banii de subventie se vor acorda fara intarziere, putem spune ca Romania a intrat in randul statelor europene.

Ce este interesant e structura persoanelor care acceseaza programul. Avem de-a face aici cu oameni care au lucrat in strainatate sau care mai lucreaza si care sunt informati cu privire la functionarea si capacitatea tehnologiilor alternative, persoane interesate doar ca printr-o investitie sa reduca din costurile facturilor si persoane care cred ca tehnologiile alternative sunt panaceu.

Pentru primele categorii enumerate nu e nevoie sa mai aduc argumente sau informatii. Ultima categorie trebuie putin aprofundata.

Am vazut o cerere a unui cetatean care isi construise o casuta modesta, din categoria Videanu, cu doar 450 de metri patrati suprafata desfasurata pe nivel, care avea „doar” 3 nivele in care locuia singur. Dorea pentru casuta un sistem solar, care sa nu fie mai scump de 6000 de lei ( cat este subventia ) care sa ii asigure necesarul de: apa calda menajera, curent electric si incalzirea. Practic omul dorea cu nimic sa incalzeasca mausoleul pe care il detinea! A recunoscut ca atunci cand a construit casa nu s-a gandit ca ea va trebui sa fie si incalzita, luminata etc. Asa ca a tampit pe unii din domeniu cu dorintele sale si a fost de-a dreptul revoltat cand a aflat ca nu exista o astfel de instalatie, mica, cu doar un panou acolo, cum dorea el, care sa ii satisfaca dorinta de confort casnic. Cred ca peste 15 ani, dorinta i se va implini, dar pana atunci va trebui sa se gandeasca ce va face cu „piramida” din curte. Va locui cate o zi din luna in fiecare camera, astfel ca prin „rotatie” sa le viziteze pe toate sau va apela la un buldozer.

Programul Casa Verde ofera sprijin financiar pentru achizitionarea si montajul de instalatii solare, cu pompe de caldura sau pentru orice alt tip de instalatie care foloseste resturi vegetale, de lemn, peleti, brichete de lemn etc.

Pompele de caldura sunt echipamente care realmente functioneaza bine, cu randament multumitor. Problema lor majora o constituie investitia initiala care este foarte mare pentru puterea unui roman de clasa medie ( doar pompa fara instalatii costa undeva intre 3000 si 11000 de euro in functie de marca, tip de functionare, putere etc ).

Este adevarat ca dupa efectuarea investitiei initiale, 15-25 de ani nu mai ai cheltuieli de intretinere decat la nivelul a doua-trei becuri ( instalatia merge cu niste pompe care consuma curent electric si are si o automatizare ). Deci rentabilitatea ei poate fi calculata. Ei bine, acest lucru nu e inteles de majoritatea persoanelor care cred ca suma de 8000 de lei din subventie este pentru toata instalatia si nu doar pentru o parte din valoare pentru a incuraja instalarea! Populatia este obisnuita cu centralele termice, cu nivelul lor de costuri, cu metodele specifice de functionare si comanda. Ei bine, pompele de caldura sunt cu totul altceva din acest punct de vedere. Toate echipamentele care folosesc energiile alternative sunt altceva. Asadar, fiti mai deschisi, mai pregatiti sa invatati decat ati fost pana acum.

Inca ceva pentru cei care construiesc case si cred ca se pricep la toate: ele trebuie intretinute, incalzite, folosite la capacitate. Daca construiti o casa mare, si instalatiile ei vor fi mari, deci cheltuielile pe masura.

Casa Verde este doar un program care doreste sa dea un impuls pentru a alege energii curate. Nu este un program care sa va subventioneze integral instalatiile casei! Poate si autoritatile ar fi trebuit sa mentioneze acest aspect.

Oricum e un prim pas. La urmatorii ne vom descurca mai bine, iar apoi firescul european va deveni si firescul romanesc.

Cel putin eu sper.


www.capitalul.ro

[BANC] O blonda contabila

blonda_buna2

Intr-o firma,patru tipe intr-un birou: sefa si trei contabile,una bruneta,una roscata si una…blonda.

De la o vreme,sefa pleca mereu mai devreme cu 2 ore de la serviciu, sub diferite motive. Si se gandesc si contabilele: ” Daca asta pleaca,putem pleca si noi. Zis si facut. Cum iese sefa pe usa,hop si ele,sa profite de 2 ore libere!

Bruneta merge la sala de fitness,sa-si faca un corp mai apetisant. Roscata se duce la cumparaturi, iar blonda,ca o sotie iubitoare ce era,merge acasa,ca sa stea cu sotul ei. Dupa ce intra, aude icnete si gemete din dormitor.

Se duce tiptil pana la usa si se uita pe furis: in pat, sotul ei facea amor cu sefa! Se strecoara incet afara din casa si se duce in parc, asteptand sa treaca timpul….

A doua zi,sefa dispare iar mai devreme. Celelalte,gata si ele,se ridica sa plece. Numai blonda ramane intepenita pe scaun,cu o mima tematoare pe chip.

-Haide draga,tu nu mergi?

-Nu merg,fetelor,ca ieri era cat pe-aci sa ma prinda sefa ca am chiulit de la serviciu…

Un betiv intra intr-un bar

Un betiv intra intr-un bar, se opreste in fata unui cuplu si ragaie.

Tanarul, furios:

- Cum indraznesti sa ragai inaintea prietenii mele?

- Scuze nu stiam ca e randul ei!

Banc Pentru Fumatori

Stiti care este diferenta intre un om mort fumator si unul mort care nu a fumat?

R: Mortul nefumator este mai sanatos.

luni, 29 noiembrie 2010

joi, 25 noiembrie 2010

C&O Project - Tiesto Vs Tamango

C&O Project - Tiesto Vs Tamango

duminică, 21 noiembrie 2010

Daca-l scoti pe politist din discursul lui, se blocheaza

Daca-l scoti pe politist din discursul lui, se blocheaza

Viza de Flotant...Flotant vine de la flotabilitate?


Cu piciorul in gips la TM BASE (da dar e ok baaa)

Cu piciorul in gips la TM BASE (da dar e ok baaa) L.O.L.

vineri, 19 noiembrie 2010

Almeida vs Jose Nunez - Bilingual

Almeida vs Jose Nunez - Bilingual

Vitezoman la numai 14 ani!


Minor prins de radar cu 130 km/h!



Un adolescent aflat la o vârstă care nu-i permite să deţină un permis de conducere, mai exact 14 ani, a fost prins de radar cu o viteză de 130 km/h. Iar asta nu e tot…

Personajul nostru se deplasa cu maşina părinţilor pe o şosea de lângă Saint-Laurent-Des-Arbres, unde poliţiştii efectuau, în acel moment, un control de viteză. Spre ghinionul lui, a fost prins de radar cu o viteză de 130 km/h, cu 40 km/h mai mult decât limita legală admisă.

Organele de poliţie au constatat cu surprindere că adolescentul nu era singur, ci însoţit de mama sa. Justificarea femeii a fost că suferea de artrită şi nu ar fi fost capabilă să conducă maşina.

Credeţi că această justificare medicală este suficientă pentru ca tânărul să scape basma curată?

miercuri, 17 noiembrie 2010

Naked and Funny. Basic Instinct

Ploaia de stele

Pamantul, invadat de  "oaspeti spatiali" www.yuppy.ro

Astronomii sustin ca in aceasta noapte (17.11.2010), pe Terra, va fi o invazie de "oaspeti spatiali" - fluxul de meteoriti Leonid.

In aceasta noapte, ploaia de stele va atinge punctul culminant, fenomen absolut normal si care nu pune in pericol planeta noastra.

Aceasta ploaie de stele poate fi vazuta pe cer la mijlocul lunii noiembrie a fiecarui an, cand Pamantul trece printr-un flux de particule de praf ce se deplaseaza de-a lungul orbitei cometei Tempel-Tuttle. Numele "Leonid" are la origine faptul ca punctul de pe cer din care se observa caderea meteoritilor se afla in constelatia Leului.
, leonid meteoriti
  • Un asteroid, foarte aproape de Terra
Ploaia de stele din acesta noapte a fost precedata de un asteroid, de mici dimensiuni, care a trecut foarte aproape de Terra, in noaptea de marti spre miercuri, la ora 5:45 dimineata, transmite Jurnalul.

Asteroidul, desemnat 2010 WA, a fost detectat marti aseara, conform bazei de date a corpurilor mici din Sistemul Solar a NASA. Un corp ceresc zbura in jurul 22:30 (ora Romaniei) cu o viteza de 12 km pe secunda la numai 265.000 km de Luna, transmite Jurnalul.

Potrivit noilor date, asteroidul urma sa treaca la 33.000 km de Pamant, chiar mai aproape de orbitele geostationare. "Cu toate acestea, punctul de convergenta va fi de aproximativ 45 de grade latitudine nordica - departe de zona satelitilor geostationari care planeaza in regiunea Ecuatorului", a declarat Leonid Elenin de la Institutul de matematica aplicata din Moscova Keldas.

Acesta sustine ca asteroidul cu diametrul de trei metri apartine familiei Apollo - un grup de asteroizi care traverseaza orbita Pamantului. Chiar daca intra in atmosfera Terrei, el nu va genera nicio amenintare, deoarece asteroizii de aceasta dimensiune se distrug complet in atmosfera.

marți, 16 noiembrie 2010

duminică, 31 octombrie 2010

Stelian Ogica la sectia de politie

Stelian Ogica la sectia de politie

Prietenii "telecomande", la agentia matrimoniala

Prietenii "telecomande", la agentia matrimoniala



">

sâmbătă, 30 octombrie 2010

Top Gear Season 13 Episode 2 (Full Episode)

Top Gear Season 13 Episode 2 (Full Episode)
Very funny and action packed episode including the challenge cars for 17 year olds with a budget of 2500 pounds and also for the first time ver the bugatti veyron vs mclaren f1 richard tests newest and most powerful lambo which is the last model of murcielago ever the star in the reasonably priced car is Stephen Fry. enjoy this great episode of the best tv show in the world.

joi, 28 octombrie 2010

Ghiozdan Pulla



Nu ştiu cât de veche este această poză, dar cum am descoperit-o,. Vă rog observaţi faptul că este vorba de o pulla francofonă, dacă e să ne luăm după ortografie.

De asemenea, culoarea o dă de gol: este în mod cert pentru fetiţe.

Dupa cum se observa ghiozdanul era la promotie.

Oare cum suna promoţia? "Două pulla la preţ de una singură!" sau poate "Pulla, acum cu 20% mai multă la acelaşi preţ"

miercuri, 20 octombrie 2010

On To The Next One - Jay-Z

On To The Next One - Jay-Z

miercuri, 13 octombrie 2010

Electro Gypsy

sâmbătă, 9 octombrie 2010

Dezbrac-o pe Udrea


Descriere joc: Scufunda flota ca sa o vezi pe frumoasa Elena dezbracata de secrete!

sâmbătă, 3 iulie 2010

Asian funny TV Show

Cinnamon FireFly



Un nou album foto cu aroma de scortisoara :)
Imbracat in piele, legat cu piele si multa hartie de casa cu scortisoara pe dinauntru.

joi, 18 februarie 2010

Reduceri la PcGarage.ro

La PcGarage.ro ai un discount de 1% din valoarea cumparaturilor facute pe site.

Iti dau reducere 1% la PC Garage

free domain and hosting

Get Your Free Domain Name – Free Dynamic DNS Service.
With Full DNS Support, 100% Free Domain Names – No Ads!


Free Host Features Part 1
Free Hosting (Linux)
8 cpus, 8GB Memory,
Port speed: 1000 Mbps
Price $0.00
Disk Space 3000 MB
Bandwidth Unlimited
Host your own domain Yes
Free subdomain you.200u.com you.201w.com Yes
MySQL Databases Unlimited
Multiple Package Per Account Unlimited
Allow Your Advertisement Yse
E-mail Addresses 10
FTP Accounts 10
Control Panel cPanel
Autoinstaller (Softaculous) 100 scripts
Parked Domains Unlimited
Add-on Domains Unlimited
Sub-domains Unlimited
Free Host Features Part 2 Now sign up for a free host account, The are just need a minute
Support Tickets
Uptime 99%
PHP Our free hosting is to support PHP
Perl Our free hosting is to support Perl
Cron Jobs Our free hosting is to support Cron Jobs
FrontPage Our free hosting is to support FrontPage
Web Mail Our free hosting is to support Web Mail
POP3 Server Our free hosting is to support POP3 Server
IMAP Support Our free hosting is to support IMAP Support
SMTP Server Our free hosting is to support SMTP Server
Custom Error Pages Our free web hosting is can Custom Error Pages
AWStats (Real Time Stats) Our free web hosting is to support AWStats
Webalizer Stats Our free web hosting is to support Webalizer Stats
Free Host Features Part 3 No need to consider, Register now to get your own free host
File size limit 8MB
CGI Access Our free php hosting is to support CGI Access
Zend Optimizer Our free php hosting is to support Zend Optimizer
IonCube Loader Our free php hosting is to support IonCube Loader
File Uploads Our free php hosting is to support File Uploads
PHP mail() and Sendmail Our free php hosting is to support PHP mail() and Sendmail
fopen() and PHP sockets Our free php hosting is to support fopen() and PHP sockets
safe_mode OFF Our free php hosting is OFF safe_mode
Latest phpMyAdmin Our free php hosting is to support Latest phpMyAdmin
Unlimited MySQL database size! Our free php hosting is Unlimited MySQL database size!
.Htaccess Support Our free php hosting is to support .Htaccess
GD Library Our free php hosting is to support GD Library
Curl Support Our free php hosting is to support Curl

Order Free PHP Hosting Now

Free Domain

CO.CC:Free Domain