Se afișează postările cu eticheta Afrodita. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Afrodita. Afișați toate postările

marți, 21 ianuarie 2014

Femei de altădată: Miţa Biciclista

Aproape de Biserica Amzei, la un pas de ambasada Franţei, se află una dintre cele mai reprezentative clădiri de patrimoniu din Capitală. Casa de la nr. 9-11 a fost ridicată la începutul secolului XX şi a aparţinut superbei Maria Mihăescu, cunoscută şi sub porecla de „Miţa Biciclista”, cea care şi-a câştigat renumele pentru că a fost prima femeie din Bucureşti care s-a plimbat pe „biţiclu”.
 „Dacă nu poţi avea pensionul celor bogaţi, îi poţi avea pe stăpânii lui.”
Pioniera pedalelor s-a născut în 1885, la Diţeşti, în judeţul Prahova. Copilăria şi-a petrecut-o într-un târg, sărăcăcios, locuit de petrolişti, mineri şi lucrători cu ziua. Dacă ar fi rămas, Maria acolo, ar fi avut parte de-un destin anonim, ca mai toate femeile din zonă. Când era mică, fetiţa se juca adesea printre rufele murdare, cu mirosuri ciudate, pe care maică-sa, spălătoreasa, le freca zilnic până rămânea fără unghii. „Mărie! Sunt ţoalele neamţului Hart, să nu le strici!”- o certa mamă-sa, în timp ce potrivea soda şi apa. În sufletul ei de copil, viitoarea biciclistă a ţării îşi dorea să nu ajungă niciodată aşa.
La 15 ani, Maria ar fi trebuit să meargă la pension, dar nu avea bani de asemenea „extravaganţă”. O aştepta maldărul de rufe al mamă-sii. Fata, însă, nici nu voia să audă! Într-o zi, pe când îşi spăla gambele subţiri într-o băltoacă din drum, viaţa ei a luat o cotitură neaşteptată. În spatele ei opri o trăsură trasă de nişte cai negri. Un domn cu joben flutură spre ea o mânuşă albă. Sau poate o batistă parfumată? O chema… Oare ce-o fi fost în sufletul ei, atunci? Trebuia să aleagă. Fără să stea pe gânduri, Maria s-a urcat alături de domnul necunoscut şi dusă a fost. Cu fruntea sidefie, sprijinită de fereastra trăsurii, fata spălătoresei, suspină: „Asta este viaţa cu adevărat. Să ştii să alegi. Dacă nu poţi avea pensionul celor bogaţi, îi poţi avea pe stăpânii lui.”
Dragostea, velocipedul şi Parisul…
Şi visul i s-a împlinit. Au trecut anii. Maria a devenit o tânără superbă. Ochii ei azurii, migdalaţi, îngenuncheau rapid toţi bărbaţii, fără deosebire de rang. A ajuns la Paris, a învăţat să se poarte ca o adevărată doamnă din înalta societate şi toată lumea i se gudura la picioare. „Maria a descoperit Parisul, povesteşte istoricul Adrian Majuru. Şi velocipedul şi iubirea. A revenit în Valahia, în acel Bucureşti vestit prin moftangii şi faliţii care se credeau bancheri sau erudiţi. Miţa avea o plăcere nebună să alerge cu velocipedul, îndeosebi dimineţile – era un antidot după oboseala de peste zi. Târziu descoperise că banalul obicei de la Paris, în Valahia era o extravaganţă nemaivăzută. Aici doar bărbaţii foloseau velocipedul, adesea numai în intimitate. Era prima femeie care-l folosea, drept pentru care, răuvoitorii care nu intraseră în graţiile ei, o numiseră „Miţa Biciclista”.
Os de rege, de ţăran sau de mahalagiu, cu toţii înnebuneau „de amor” când apărea ea pe Calea Victoriei, călare pe „biţiclu”, ca o amazoană. Se spune că după ce ziaristul George Ranetti a văzut-o prima dată plimbându-se mândră pe la şosea cu bicicleta, acesta a poreclit-o „Miţa Biciclista”. Şi aşa i-a rămas numele. De-a lungul timpului, a fost curtată de oameni celebri ai vremii, iar Regele Ferdinand i-a dăruit casa din strada Cristian Tell. În anii ’40 Maria s-a măritat cu generalul Al. Dumitrescu. Era o femeie bogată. Avea o mândreţe de trăsură, o maşină coupé şi servitori gata să-i satisfacă orice dorinţă. Mânca numai la restaurantul Athenée Palace şi mergea la cel mai scump coafor de pe Calea Victoriei.
Zulufi, pantaloni de catifea mov strânşi pe picior şi o bluză corai din care fluturau mâneci înflorate…
 „Miţa e o modernistă a timpului ei, este de părere istoricul Adrian Majuru. A iubit întotdeauna oglinzile. Erau singurele care nu o minţeau, privindu-le. Se putea pierde prin luciul lor privind până în adâncurile întunecoase ale sufletului. Mult mai târziu, şi-a dat seama că nu erau întunecimi, ci lumini: cu cât căpăta mai multă experienţă de viaţă amară, cu atât vedea mai clar în adâncul sufletului. La 83 de ani, înăuntrul fostei bicicliste era un cristal cu mii de faţete, deşi chipul ei căpătase de mult încremenirea timpului. Trupul Miţei, atât de râvnit de mulţi, a purtat, pe rând, rochii de bal cu voaluri, rochii dantelate de stradă, pălării înflorate prinse cu ace de argint.”
Iată cum o descrie şi Alexandru Predescu în cartea sa „Vremuri vechi bucureştene”: „Când apărea pe Calea Victoriei, aristocraţii de la Capşa, burghezii de la Oteteleşanu şi boemii de la Kubler abandonau politica şi şvarţul ca să admire superbul exemplar ciclist. Bicicleta cu ghidon de argint era a unei suple şi elegante fiice a Evei, cu zulufi negri, cu pantaloni de catifea mov strânşi pe picior, cu bluza corai din care fluturau mâneci înflorate, cu ghete înalte şi cu o caschetă de mătase albă, înfăşurată în voal alb, din care răsăreau încrucişate două ace mari á la Madame Butterfly”.
Şi memorialistul Constantin Beldie a cunoscut-o, amintindu-şi de ea în scrierile sale: „Miţa Biciclista, fostă mai târziu nevastă a bunului meu coleg premiant de onoare la Sf. Sava, azi (1950 n.a.) măritată cu un general şi având 83 de ani, dar părând numai de 50 şi locuind în casele ei din faţa Bisericii Amzei, cadou de 120.000 lei aur al unui adorator, iar la începutul începuturilor ei fată de spălătoreasă din curtea instalatorului Hart, furată la 15 ani din Moreni, dusă la Paris, decrotată, stilată şi culcată cu berbantul rege Leopold al Belgiei.” (C. Beldie, Memorii)
 Moartea unei case
Azi, în clădirea, în care Miţa Biciclista a trăit şi-a iubit, plutesc doar amintirile, ca nişte năluci parfumate. Tencuiala gălbuie şi ridată ca o piele de om bătrân cade adeseori, fărâmiţată pe trotuar, neştiută, măturată doar de gunoierii veseli. La balcoanele splendide, unde altădată râdeau muşcate roşii şi albe, croncăne ciorile a pustiu. Imobilul, declarat monument de arhitectură în stil baroc, a fost revendicat şi câştigat în instanţă de urmaşii Miţei, care l-au revândut cu mult sub preţul pieţei unor cetăţeni spanioli. Care, cum era de aşteptat, locuiesc şi trăiesc în Spania. Peste obrajii îngeraşilor de la balcoane au trecut ploi şi vânturi, ierni şi primăveri, două războaie mondiale, două cutremure mari, loviturile naţionalizării comuniste. Însă prezentul modern a pus capac. Noul sau noii proprietari nu par deloc impresionaţi de valoarea istorică a acestei bijuterii arhitecturale. Aşa că ea îşi aşteaptă cuminte sfârşitul…

sursa:http://www.catchy.ro/

marți, 12 noiembrie 2013

Coafuri in stil grecesc pentru un look de zeita

 Locuitoarele Eladei au fost si vor ramane printre cele mai frumoase femei din istorie. De la binecunoscutele zeite precum Afrodita, Hera si Artemis, pana la Elena, care desi era muritoare, a reusit sa starneasca un razboi de proportii, ele au devenit muzele artistilor din intreaga lume.
Printre atuurile lor se numara podoaba capilara bogata, pentru care gaseau diverse coafuri care sa le puna in evidenta trasaturile. In acest mod, coafurile in stil grecesc au ramas pana in zilele noastre printre preferatele femeilor de pretutindeni.
Afla cum ar trebui sa iti aranjezi parul pentru a obtine o coafura in stil grecesc, care iti va asigura un look de invidiat, demn de o zeita.
Femeile din Grecia foloseau diverse accesorii si tipuri de impletituri pentru a crea coafuri cu adevarat uimitoare. Pentru a realiza acest tip de coadfuri, nu ai nevoie de un par foarte lung, pentru ca te poti folosi de unele mici trucuri, cum ar fi extensiile pe care le poti impleti si le poti atasa cu diferite clipsuri sau agrafe.

Coafuri in stil grecesc cu onduleuri

Daca ai parul lung, incearca o combinatie intre o impletitura si niste onduleuri. Impletitura iti poate servi drept bentita, iar pentru aceasta poti folosi codite realizate din parul propriu sau un accesoriu pentru par, cu aspect impletit.


 hairstyles-magazine.com  hairstylesweekly.com



 celebsalon.sheknows.com  stylecraze.com

Coafuri in stil grecesc cu bentita din diverse materiale

Cum bentita este un must have atunci cand vorbim despre coafurile grecesti, foloseste una realizata din material textil, din plastic sau din metal. Dantelele, panglicile sau siragurile de margele pot deveni cu usurinta astfel de accesorii. Acestea sunt de efect si pot fi folosite atat in cadrul unei tinute casual, cat si pentru una destinata unui eveniment special.


 hair-tips.net  lasthairmodels.com



 etsy.com  stylecraze.com

Coafuri in stil grecesc cu impletitura laterala

Coditele impletite lateral pot adauga o nota de romantism coafurii tale grecesti. Daca adaugi si un accesoriu din categoria clamelor, poti obtine un look demn de o vedeta.


 abeautifulmess.com  careforhair.co.uk



 stylecraze.com  fashionesers.com


Coafuri in stil grecesc cu impletitura peste coc

Cocul iti poate conferi un aspect sofisticat. Daca ai un eveniment important la care trebuie sa participi si nu stii ce coafura sa adopti, opteaza pentru un coc ce poate fi fixat prin intermediul unor impletituri.
 
 rasenafashion.com  cutegirlshairstyles.com



 celebsalon.sheknows.com  topfortylist.com


Daca vrei si tu sa te coafezi in stil grecesc, iata ce pasi trebuie sa urmezi!

Pentru inceput, trebuie sa iti ondulezi parul. Urmatorul pas consta in realizarea unei cozi impletite lateral, in timp ce restul parului este prins intr-o parte, sub forma unei bucle, cu ajutorul unui simplu arici. Acesta din urma trebuie fixat la mijlocul manunchiului de par, astfel incat ceea ce ramane in exteriorul buclei sa poata fi rasucit in jurul acesteia si prins prin intermediul unor agrafe sub forma unui coc lejer. Ultima etapa o reprezinta folosirea unui spray fixativ. Alege unul destinat coafurilor flexibile, astfel incat look-ul tau sa para cat mai natural.



kobiecegadzety.pl
Coafurile in stil grecesc nu sunt intotdeauna usor de realizat, pentru ca unele dintre ele implica folosirea unor impletituri complicate. Insa cu putina rabdare si cu ajutor poti ajunge la un rezultat uimitor. Asadar, alege si tu o astfel de coafura atunci cand vrei sa arati ca o adevarata zeita, fie ea una de pe Muntele Olimp sau una din Cetatea filmului, Hollywood.